Eliberare CIS (Carte de Identitate Simplă)
La împlinirea vârstei de 14 ani
La împlinirea vârstei de 18 ani
La cerere / expirare / pierdere / furt
Pentru cetățeni români cu domiciliul în străinătate
Înscrierea mențiunii de stabilire reședință (flotant)
Informații generale
La împlinirea vârstei de 14 ani, minorul are obligația ca, în termen de 15 zile, să se prezinte însoțit de unul dintre părinți, de reprezentantul legal sau de persoana desemnată din cadrul centrului specializat, la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, în raza teritorială a domiciliului părinților, pentru a solicita eliberarea primului act de identitate.
Termenul de soluționare a cererilor (CIS – Carte de Identitate Simplă) este de 30 de zile.
Documente necesare
- certificatul de naştere (original);
- actul de identitate (original) al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal, document cu care se realizează și dovada adresei de domiciliu;
- certificatul de căsătorie al părinţilor ori certificatul de divorţ însoţit de acordul parental/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă, după caz, în situaţia în care părinţii sunt divorţaţi (original);
- dovada achitării contravalorii actului de identitate, după caz.
Notă: Documentele necesare trebuie prezentate în original.
1. Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original. În situația în care solicitantul nu este proprietar, se prezintă împreună cu proprietarul spațiului locativ.
2. Certificatul de naștere, original
3. Chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate simple (CIS) – 40 lei.
INFORMAȚII GENERALE
Termenul de soluționare a cererilor este de 30 de zile.
DOCUMENTE NECESARE
1. Certificatul de naștere, original
2. Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu. Dacă solicitantul nu este proprietarul imobilului, este necesară declarația găzduitorului.
3. Chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate simple (CIS) – 40 lei..
DUPĂ CAZ
1. Certificat de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite, original
2. Hotărâre de divorț definitivă și irevocabilă, original
3. Certificat de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor, original
INFORMAȚII GENERALE
Cetățenii români domiciliați în străinătate, care doresc să intre în posesia unei cărți de identitate provizorii, în care să fie înscrisă reședința din România, unde locuiesc temporar, se prezintă la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor unde au reședința.
DOCUMENTE NECESARE PENTRU: ELIBERAREA CĂRŢII DE IDENTITATE PROVIZORII CETĂŢEANULUI RINFORMAȚII GENERALE
Pentru înscrierea mențiunii de stabilire a reședinței în actul de identitate, persoana interesată se adresează Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor pe raza căruia locuiește temporar.
CARTEA DE IDENTITATE SIMPLĂ NU POATE FI FOLOSITĂ PENTRU IEȘIREA DIN ȚARĂ!