Condiţiile şi documentele necesare eliberării actelor de identitate sunt reglementate prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, coroborate cu cele ale Normelor metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor legale privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobate prin H.G. nr. 1375/2006.
In sensul Ordonanței de Urgență a Guvernului (O.U.G.) nr.97/2005, republicata, cu modificările si completările ulterioare, prin act de identitate se înțelege cartea de identitate, cartea electronica de identitate precum și cartea de identitate provizorie și buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate.
Cetăţenilor români li se eliberează acte de identitate începând cu vârsta de 14 ani, în baza cărora se face dovada identităţii, a cetăţeniei române, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă. În cazul minorului căruia nu i s-a eliberat primul act de identitate, dovada identităţii se face cu certificatul de naştere. Dovada cetăţeniei acestuia se face cu certificatul de naştere însoţit de actul de identitate sau paşaportul unuia dintre părinţi.
În prezent, cetăţenilor români li se eliberează cărţi de identitate sau după caz, cărţi de identitate provizorii.
Cartea de identitate se eliberează în situaţia în care persoana fizică depune cererea pentru eliberarea actului de identitate însoţită de toate documentele care fac, potrivit legii, dovada numelui de familie şi a prenumelui, adatei de naştere, a stării civile, a cetăţeniei române, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă.
Cartea de identitate provizorie se eliberează atunci când solicitantul nu prezintă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate sau în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România.
Actul de identitate se eliberează de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă a persoanei fizice, pe baza cererii acesteia sau a reprezentantului său legal (potrivit modelului postat la Secţiunea „Formulare de completat”).
Minorul depune cererea pentru eliberarea actului de identitate, însoţit de unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistenţă socială sau de persoana căreia i-a fost încredinţat în plasament.
În situaţia cetățenilor români care au domiciliul în România și se află temporar în străinătate, eliberarea cărții de identitate se poate face prin intermediul altei persoane, pe baza de procură specială (potrivit modelului postat la Secţiunea „Formulare de completat”), autentificată la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din statul respectiv.
Cetățenii români aflaţi temporar în străinătate pot depune cererea pentru eliberarea primului act de identitate împreună cu documentele prevăzute de lege la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din statul respectiv.
Primul act de identitate nu se eliberează pe bază de procură specială.
În conformitate cu prevederile legale, cetățenii sunt obligaţi să se prezinte, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani sau cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reședința, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate.
Nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea contravenţională, care se sancţionează cu amenda cuprinsă între 40 lei şi 150 lei, fără a exista posibilitatea achitării, în 48 de ore, a jumătate din minimul sumei prevăzute.
Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (8) din O.U.G. nr. 97/2005, republicata, termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este până la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către seful serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor.
Pe lângă documentele mai sus enumerate, în funcţie de motivul pentru care se solicită eliberarea cărții de identitate, sunt necesare și alte documente (vezi Secţiunea „Documente necesare”).
În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor se organizează la nivelul consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi la nivelul consiliilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti.
Contravaloarea cărţii de identitate este de 7 lei, a cărţii de identitate provizorii de 1 leu aferente cererilor privind eliberarea actelor de identitate soluţionate de către serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, se achită la sediul serviciului pe raza căruia solicitantul are domiciliul sau reşedinţa, la structura de taxe şi impozite din cadrul primăriei localităţii la nivelul căreia funcţionează serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, la oficiile poştale ori prin altă modalitate de plată stabilită de administraţia autorităţii publice locale.
Contravaloarea cărţii de identitate şi taxele speciale pentru soluționarea cererii în regim de urgență, aferente cererilor privind eliberarea actelor de identitate soluţionate de către Direcţia Comunitară de Evidență a Persoanelor a județului Călărași, se achită în numerar, la sediul instituției.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (9) din O.U.G. nr. 97/2005, republicată, pentru testarea şi urmărirea funcţionării aplicaţiilor informatice, pentru soluţionarea unor cazuri deosebite, precum şi pentru sprijinirea structurilor cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale, în activitatea specifică, actele de identitate se eliberează şi de către Direcţia pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (D.E.P.A.B.D.).
Situaţia deosebită în care se poate afla solicitantul are în vedere: motive medicale, deplasare urgentă în alta localitate sau în alt stat, susţinerea unor concursuri de admitere sau examene, efectuarea unor operaţiuni notariale/bancare.
Nu se soluţionează la sediul D.E.P.A.B.D., cererile pentru care sunt necesare verificări suplimentare în teren, la domiciliul declarat sau pentru certificarea identităţii ori în evidenţele deţinute de alte instituţii, respectiv cele formulate de persoanele care:
Cetăţeanul aflat într-una din situaţiile deosebite mai sus prezentate formulează o cerere scrisă (potrivit modelului postat la „Formulare de completat”) din care să rezulte motivul pentru care solicită eliberarea actului de identitate sau înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei, cerere care se supune aprobării conducerii D.E.P.A.B.D.
ALTE INFORMAŢII PRIVIND CADRUL LEGAL APLICABIL DOMENIULUI ELIBERĂRII ACTELOR DE IDENTITATE
Informaţii suplimentare pot fi obţinute pe site-ul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date: http://depabd.mai.gov.ro, rubrica „Informaţii Utile – Evidenţa Persoanelor”, la secţiunile „Documente necesare” şi „Formulare de completat”.
Persoanele care au deţinut, anterior, un act de identitate, trebuie să-l predea lucrătorului de evidență a persoanelor, dacă nu a fost pierdut, furat ori distrus. Persoanele care deţin carte de alegător sunt obligate să o predea lucrătorului de evidenţă a persoanelor. Toate documentele care sunt necesare se prezintă în original şi copie.
Facem un apel către toţi cetăţenii pentru a verifica periodic termenul de valabilitate al actelor de identitate, în vederea evitării situaţiilor neplăcute în care pot deveni contravenienţi la prevederile legii.
„Notă – În conformitate cu dispoziţiile art. 6^1 din Legea nr. 248/20.07.2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români in străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, pentru scopurile prezentei legi, cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetăţenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene”.
Soluționarea în regim de urgență a cererilor privind eliberarea actelor de identitate se face în cazul în care sunteți într-o situație deosebită ce necesită să aveți în posesie un document de identitate valabil, situație ce va fi prezentată lucrătorului de la ghișeul DCEP a jud. Călărași.
Actele de identitate se eliberează în aceeași zi, după ora 15:00, pentru cererile depuse până la ora 11:30 sau în ziua următoare pentru cererile depuse după ora 11:30, excepție fiind situațiile deosebite (defecțiuni ale echipamentelor, aplicațiilor sau comunicațiilor informatice, etc.), când eliberarea se va face după remedierea acestora.